DICOM Structured Reporting (DICOM SR): ce este și de ce este important?

DICOM SR permite ca măsurătorile și observațiile asociate imaginilor medicale să circule între sisteme într-o formă structurată, păstrându-și semnificația.

DICOM este asociat, aproape instinctiv, cu imaginile medicale. Cu CT-ul trimis în PACS, cu seria RMN care poate fi deschisă pe o altă stație sau cu ecocardiografia care rămâne disponibilă împreună cu examinarea pacientului.

Dar o examinare medicală produce mai mult decât imagini.

Produce măsurători, observații, rezultate cantitative și relații între acestea. Iar dacă imaginile pot circula între sisteme fără ca medicul să le reconstruiască de fiecare dată, apare o întrebare firească:

de ce informația asociată lor nu ar putea face același lucru?

Aici devine important DICOM Structured Reporting.

Nu pentru că oferă încă un format de raport.

Ci pentru că permite informației produse în cadrul examinării să circule într-o formă structurată, păstrând ceva esențial atunci când trece dintr-un sistem în altul:

semnificația ei.

Un număr este ușor de transmis. Sensul lui, mai puțin.

Să presupunem că un echipament produce valoarea:

120

Transferul numărului este trivial.

Problema este că sistemul care îl primește trebuie să știe ce înseamnă.

120 ce?

Milimetri? Mililitri? Centimetri pe secundă?

Este o lungime? Un volum? O viteză?

La ce structură se referă?

Pentru medic, răspunsurile sunt evidente în momentul examinării. Știe ce măsoară, vede imaginea și lucrează în contextul aparatului.

Pentru un alt sistem informatic, acel context nu există implicit.

DICOM Structured Reporting a fost conceput tocmai pentru ca informația asociată imaginilor medicale să poată fi reprezentată într-o structură care nu transportă doar valoarea, ci și informațiile necesare pentru a-i păstra sensul.

Un document DICOM SR poate conține valori numerice, concepte codificate, text, relații între elemente și referințe către imagini sau regiuni din imagini. Conținutul este organizat într-o structură ierarhică, iar standardul definește template-uri pentru anumite tipuri de informații.[1,2]

Cu alte cuvinte, diferența nu este între:

120

și

120 trimis prin DICOM.

Diferența este între transmiterea unui număr și transmiterea unei informații pe care sistemul receptor o poate identifica și utiliza.

Ecocardiografia arată foarte bine de ce contează

Într-o ecocardiografie, medicul poate obține într-o singură examinare un număr mare de parametri cantitativi.

Dimensiuni.

Volume.

Viteze Doppler.

Gradienți.

Parametri ai funcției sistolice și diastolice.

Parametri ai cordului drept.

Măsurători legate de aparatul valvular.

Strain și alți parametri derivați.

Ghidul American Society of Echocardiography publicat în 2025 privind standardizarea raportării ecocardiografice reflectă complexitatea informației care trebuie comunicată și pune accent pe consistență, interoperabilitate și reutilizarea datelor între laboratoare, instituții și sisteme de sănătate.^[3]

Dar ecocardiografia nu este o operație de colectare a numerelor.

În timp ce măsoară, medicul trebuie să obțină incidența potrivită. Să decidă dacă imaginea este suficient de bună. Să examineze morfologia aparatului valvular, miocardul și cinetica segmentară. Să interpreteze fluxurile și relațiile anatomice. Să observe lucrurile care nu se reduc la o valoare numerică.

Acolo este partea medicală a examinării.

Și tocmai de aceea devine greu de justificat un workflow în care, după ce echipamentul a produs deja zeci de informații în format digital, medicul trebuie să le tasteze sau să le dicteze pentru a le introduce în raport.

Dictarea este mai rapidă și mai naturală decât tastarea în multe situații, dar aici nu rezolvă problema de fond. Schimbă doar modul de introducere manuală a aceleiași informații.

De ce să dictezi unui calculator ceea ce alt calculator știe deja?

Diferența merită făcută.

Dacă medicul observă:

„Valva mitrală prezintă îngroșarea cuspelor, cu mobilitate redusă.”

această informație apare în urma interpretării sale.

Nu exista într-un alt sistem așteptând să fie transferată.

Medicul este sursa informației, iar vocea este o modalitate foarte eficientă de a o transforma în documentație.

Dar dacă medicul a măsurat deja un parametru folosind ecograful, iar valoarea face parte din informațiile structurate produse de echipament, situația este alta.

Am putea face:

dar, din punct de vedere informațional, am făcut un ocol.

Am transformat o informație care exista deja digital în voce doar pentru a o transforma din nou în informație digitală.

Dacă sistemele comunică într-o formă structurată, traseul poate deveni:

Medicul nu mai este obligat să fie canalul prin care informația trece dintr-un sistem în altul.

Când medicul este sursa informației, vocea este o interfață excelentă. Când informația există deja într-un sistem, interoperabilitatea este o interfață mai bună.

Aceeași informație poate fi exprimată diferit de echipamente diferite

Să luăm două ecografe.

Unul poate exprima o anumită viteză în:

1,2 m/s

Altul în:

120 cm/s

Un volum poate fi exprimat în:

85 mL

sau:

85 cm³

Pentru cardiolog, echivalența este evidentă.

Problema apare atunci când aceste diferențe ajung în fluxul de documentare și trebuie reconciliate manual, în mod repetitiv, în loc să fie gestionate la nivelul sistemelor.

Aici se vede mai bine valoarea structurării.

DICOM SR nu transmite pur și simplu `120`. Unitățile utilizate pentru cantitățile măsurabile pot fi reprezentate prin coduri standardizate, inclusiv UCUM, iar grupurile de concepte DICOM pentru ecocardiografie definesc parametri și unități asociate.^[4]

Prin urmare, sistemul receptor poate ști atât ce reprezintă parametrul, cât și în ce unitate este exprimată valoarea.

Dacă aplicația este construită să normalizeze acel parametru într-o unitate stabilită pentru documentația instituției, conversia poate fi făcută consecvent de software.

Cardiologul trebuie să știe ce înseamnă clinic o viteză de 1,2 m/s.

Nu ar trebui să fie pus în situația de a reconcilia particularitățile de reprezentare ale diferitelor echipamente pentru ca aceeași informație să ajungă corect în raport.

Interoperabilitatea bună face diferențele dintre sisteme mai puțin vizibile medicului

Într-un spital mare, heterogenitatea este normală.

Există echipamente cumpărate în ani diferiți, de la producători diferiți. Există PACS, HIS, RIS și aplicații specializate implementate în momente diferite și pentru scopuri diferite.

Nu este realist ca toate să funcționeze identic.

Nici nu este necesar.

Problema apare atunci când diferențele dintre ele sunt rezolvate zilnic de utilizator.

Dacă pe un aparat un parametru este exprimat într-un mod, iar pe altul într-un alt mod, dacă informația există într-un sistem dar trebuie introdusă manual în altul, integrarea tehnică insuficientă începe să devină o sarcină repetitivă pentru medic.

Un standard precum DICOM SR nu face toate sistemele identice.

Face posibil ca ele să vorbească despre aceeași informație într-un mod mai puțin ambiguu.

Interoperabilitatea nu înseamnă că toate sistemele fac același lucru. Înseamnă că medicul nu trebuie să compenseze permanent diferențele dintre ele.

De ce „Structured Reporting” poate induce puțin în eroare

Termenul poate sugera că DICOM SR este pur și simplu un mod de a construi rapoarte cu secțiuni și câmpuri obligatorii.

În realitate, conceptul este mai larg.

DICOM SR utilizează un content tree în care elementele pot avea tipuri diferite și relații între ele. Standardul include, de exemplu, template-uri pentru organizarea grupurilor de măsurători și pentru asocierea lor cu imaginile relevante.^[2]

Această structură face informația interesantă nu doar pentru afișare, ci și pentru reutilizare.

Un om poate citi într-un raport:

„Diametrul X este de 42 mm.”

Un sistem informatic care primește doar această propoziție trebuie mai întâi să interpreteze textul pentru a afla ce parametru conține.

Dacă aceeași informație este reprezentată structural, parametrul, valoarea și unitatea există deja ca elemente identificabile.

Este diferența dintre un document care conține informație și informație pe care un alt sistem o poate utiliza direct.

Iar pe măsură ce medicina produce tot mai multe date cantitative, diferența devine din ce în ce mai relevantă.

Nu este o problemă exclusiv cardiologică

Ecocardiografia este un exemplu foarte bun pentru că numărul parametrilor face problema evidentă.

Dar ideea nu se oprește aici.

DICOM SR poate reprezenta informație structurată asociată imaginilor, măsurători și rezultate provenite din diferite tipuri de procesare. Standardul include familii de template-uri și mecanisme pentru referirea imaginilor și a regiunilor măsurate.[1,2]

În imagistica medicală modernă apar tot mai multe situații în care un echipament sau o aplicație produce informație care trebuie apoi utilizată de alta.

Problema nu este să facem fiecare aplicație să înțeleagă interfața tuturor celorlalte aplicații.

Problema este să avem o reprezentare comună suficient de precisă încât informația să poată circula între ele.

De aceea DICOM SR este, în esență, o piesă de interoperabilitate.

Standardul nu este suficient de unul singur

Faptul că un standard există nu înseamnă că orice două sisteme vor comunica automat și perfect.

În practica reală există diferențe de implementare, elemente definite de producători, sisteme care exportă seturi diferite de informații și aplicații care utilizează doar o parte din ceea ce primesc.

Literatura despre implementarea structured reporting în practica medicală descrie tocmai integrarea în infrastructura IT și interoperabilitatea dintre sisteme ca elemente importante pentru adoptarea reală a acestor tehnologii.[5,6]

Între:

„echipamentul produce DICOM SR”

și

„informația apare automat în locul potrivit din raport”

există integrarea.

Trebuie stabilit ce informație este disponibilă, cum este reprezentată și unde trebuie mapată în sistemul care o consumă.

Standardul oferă limbajul comun.

Integrarea îl transformă în workflow.

O formă mai discretă de automatizare

Când vorbim despre automatizare în medicină, discuția ajunge foarte repede la inteligență artificială, diagnostic automat sau algoritmi care interpretează imagini.

Dar există și o automatizare mai puțin spectaculoasă și, uneori, mult mai simplu de justificat:

să nu mai cerem medicului să transporte informația pe care sistemele o dețin deja.

DICOM Structured Reporting este important tocmai pentru că oferă o modalitate standardizată prin care informația asociată examinării poate circula între sisteme păstrându-și semnificația.

Dar standardul este doar infrastructura. Pentru medic, avantajul apare atunci când informația ajunge efectiv în locul în care are nevoie de ea.

Aici intervine integrarea.

Într-un workflow DictaMed, informațiile disponibile prin DICOM SR pot fi preluate prin integrarea cu infrastructura instituției și mapate către câmpurile corespunzătoare din șablonul medical. Dimensiuni, volume, viteze, gradienți sau alți parametri care există deja în format structurat nu mai trebuie citiți de pe monitor și introduși din nou prin tastatură sau voce.

Ei pot ajunge direct în documentație.

Vocea rămâne pentru ceea ce nu exista înainte ca medicul să examineze pacientul și să formuleze observația:

„Aparatul valvular aortic este tricusp, cu calcificări importante și mobilitate redusă.”

Cele două mecanisme nu se concurează. Se completează.

Informația pe care echipamentul o deține deja poate ajunge prin interoperabilitate. Informația pe care medicul o produce prin interpretare poate ajunge prin dictare.

În DictaMed, cele două se întâlnesc în același șablon și devin parte din același raport.

În ecocardiografie, diferența este importantă tocmai pentru că medicul lucrează simultan cu numeroși parametri cantitativi și cu informație care nu poate fi redusă la aceștia. Atenția lui este necesară pentru obținerea incidențelor corecte, evaluarea morfologiei aparatului valvular, a miocardului și a cineticii, integrarea parametrilor cu aspectul imagistic și formularea concluziei.

Cu atât mai mult într-un institut în care același workflow este repetat pentru un număr mare de examinări.

Nu este vorba doar despre câteva secunde economisite la introducerea unei valori. Este vorba despre eliminarea sistematică a unei operații care nu adaugă informație medicală nouă.

Poate că aceasta este una dintre formele cele mai utile de automatizare: nu să îi cerem software-ului să facă în locul medicului ceea ce ține de medicină, ci să îl lăsăm să facă ceea ce software-ul poate face foarte bine — să transporte informația între sisteme fără să îl folosească pe medic drept intermediar.

Digitalizarea nu ar trebui să însemne că medicul copiază mai repede informația între două sisteme digitale.

Ar trebui să însemne că, atunci când informația există deja,

nu mai trebuie să o copieze deloc.